Jacqueline Pavel, proprietarul agenției de turism J'Info Tours, industrie afectată de pandemie, își regândește acum business-ul și a investit într-o grădiniță privată și o sală de fitness.
Unul din proprietarii touroperatorului J’Info Tours, Carmen Pavel, se retrage de la conducerea companiei și transferă managementul fiicei sale, Jacqueline, a declarat pentru News.ro Carmen Pavel, care precizează că va ajuta în continuare pe partea de consiliere.
Agenția de turism J’Info Tours a anunțat o creștere a numărului de cereri privind vacanțele care includ destinații exotice, astfel că în urma analizei comportamentului de cumpărare al turiștilor companiei, pe primele șase luni din acest an, s-a observat o majorare cu 24% a vânzărilor de circuite în America de Sud, Africa și Asia față de perioada ianuarie – iunie 2018.
J'Info Tours, unul din cei mai mari touroperatori din România, estimează vânzări de 14 milioane euro în acest an, în creștere cu 18% față de anul trecut, a declarat pentru News.ro proprietarul J'Info Tours, Carmen Pavel.
Agenția de turism J’info Tours estimează afaceri de până la 80 milioane lei în acest an, în creștere cu circa 18% față de anul anterior, ca urmare a lansării de destinații noi și a diversificării produselor vechi, a declarat pentru News.ro președintele companiei, Carmen Pavel, precizând că turoperatorul s-a bazat în acest an mai mult pe segmenul de grupuri de corporatiști și pe excursiile în zone mai îndepărtate, care pornesc de la 2.000 de euro.